Select your Top Menu from wp menus

Poliţia a REŢINUT doi tineri din Ciocâlteni care au JEFUIT un om în centrul Orheiului FOTO

Doi locuitori ai satului Ciocalteni, cu vârste de 19 şi 20 de ani, sunt suspectaţi că au săvârşit un jaf nocturn în centrul oraşului Orhei. Poliţia a depistat la ei bunurile estimate la 6500 lei, care au fost sustrase cu o săptămână în urmă de la un bărbat atacat drept în stradă. Bănuiţii se afla în izolatorul Poliţiei din Orhei şi riscă de la 4 până la 10 ani de închisoare, în cazul comdamnării de către instanţă.
Potrivit unui comunicat al IP Orhei, în în jurul orei 3 din noaptea de 11 octombrie, pe i-str V.Lupu din Orhei a fost agresat şi jefuit un bărbat. Victima ar fi fost atacată de doi indivizi necunoscuţi care i-a fi sustras în mod deschis 100telefon mobil în valoare de 2000 de lei, actele şi cheile de la automobilul de model Fiat Ducato. Cu aceasta captură, făptaşii au dispăru în întuneric, iar poliţia a fost anunţată de medicul de serviciu de la Spitalul raional despre internarea unui orheian, în vârstă de 38 de ani, cu contuzie cranio ceribrală, provocată de persoane necunoscute,
Purtătoarea de cuvânt a IP Orhei, Diana Maxim, a menţionat că în urma acţiunilor investigative, ofițerii sectorului de poliție nr. 1 or.Orhei, în scurt timp i-au identificat pe răufăcători şi au reuşit să obţină şi probe pentru a le demonstra vinovăţia – acestea fiind bunurile sustrase de la bărbatul atacat în stradă. Bănuiţii au vârste de 19 şi 20 de ani şi s-au dovedit a fi locuitori ai satului Ciocâlteni. Cei doi au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi vor fi traşi la răspundere penală pentru jaf.
În context, IP Orhei le solicită cetăţenilor să evite deplasările nocturne prin locurile neiluminate şi contactele cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate.

  • jaf orhei octombrie
  • jaf orhei octmbrie-2


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/politia-a-retinut-doi-tineri-din-ciocalteni-care-au-jefuit-un-om-in-centrul-orheiului-foto/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19