Categories: SocialȘtiri

Podul dintre localitățile Gura Bâcului – Bîcioc va fi redeschis până la sfârșitul lunii

Până la sfârșitul lunii noiembrie, podul dintre localitățile Gura Bâcului – Bîcioc urmează să devină funcțional. Reprezentanții politici de la Chișinău și Tiraspol în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, Gheorghe Bălan și Vitali Ignatiev, au semnat vineri, 3 noiembrie, proiectul deciziei protocolare cu privire la deschiderea podului, transmite IPN.

După semnare, șeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan, a menționat că această zi este una istorică, în care părțile au reușit să ajungă la un acord în beneficiul tuturor.

Vicepremierul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, a declarat că podul a fost nefuncțional câteva zeci de ani. În anul 2002, acesta a fost reconstruit, iar ca urmare a negocierilor purtate cu Tiraspolul și cu sprijinul partenerilor internaționali ai procesului de reglementarea transnistreană, s-a reușit ajungerea la înțelegerea de a redeschide podul, în interesul populației și al agenților economici.

„Sperăm că acest pod va fi redeschis până la sfârșitul lunii noiembrie, fapt ce va reduce din drumul până în orașul Odesa. Acest drum ține de coridorul M14 pe direcția Chișinău – Odesa. Inclusiv cu investiții străine, sperăm ca acest coridor european să devină unul atractiv, funcțional, în interesul locuitorilor de ambele maluri ale Nistrului”, a notat vicepremierul.

Vitali Ignatiev a menționat că în decizia protocolară a fost stipulată garanția că această porțiune nu va fi folosită în scopuri militare. „Noi sperăm că acesta este un prim pas foarte important în soluționarea întregului complex de întrebări legate de libera circulație, transport, logistică”, a subliniat Ignatiev.

Podul a fost reconstruit în anul 2002, pe bani europeni, însă nu a fost pus în funcțiune. Pentru înlăturarea unor deficiențe tehnice apăeute, grupurile de lucru sectoriale din partea Chișinăului și a Tiraspolului vor evalua, săptămâna viitoare, costurile estimative necesare.

în zona podului, atât pe malul drept, cât și pe malul stâng, funcționează posturi de pacificare, însă o decizie cu referire la procedurile de control urmează să fie luată până la sfârșitul lunii.

Podul de lângă Gura Bâcului a fost bombardat în anul 1992.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago