Categories: RegiuneSocialȘtiri

Poarta Sfântă a fost deschisă de Hramul Bisericii Catolice din Orhei VIDEO

Biserica Catolică ”Adormirea Maicii Domnului” din Orhei a sărbătorit astăzi Hramul, prilej pentru care aici a fost organizată ceremonia deschiderii Porții Sfinte. Festivitatea a inclus o slujbă , oficiată de mai mulți preoți, în frunte cu Episcopul Anton Coșa, un moment artistic prezentat de câțiva copii și interpreta Raisa Bîrnaz, urmate de o masă sărbătorească.

Evenimentul de azi are loc în contextul, în care Papa Francisc convocat un Jubileu extraordinar, un An Sfânt al Milostivirii lui Dumnezeu care a început la 8 decembrie, prin deschiderea, de către Suveranul Pontif, a Porții Sfinte a Bazilicii Sf. Petru, din Vatican, și se va încheia la 20 noiembrie 2016. Jubileul este prilejuit de împlinirea a 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II.

În Anul Sfânt al Milostivirii, este pentru prima oară când se deschid Porți Sfinte în afara Romei: în toate catedralele din lume, precum și în bisericile și sanctuarele stabilite de episcopii locali.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei si-a reluat activitatea la mijlocul lunii august a anului 2008, dupa mai bine de 60 de ani de la inchiderea care a fost impusa de regimul stalinist-comunist. Din anul 2005, autoritatile s-au aratat binevoitoare redeschiderii bisericii si lacasul a fost restaurat cu sprijinul financiar al organizatiilor catolice din Germania, Anglia, Austria, Elvetia.

Biserica romano-catolica din Orhei a fost construita la inceputul secolului trecut, intre anii 1904-1915 de arhitecti din Sankt–Petersburg, in stil tipic catolic, neo-gotic.

Tradiţia catolică a Anilor Sfinţi a început în anul 1300, iar până acum au fost celebraţi 26 de Ani Sfinţi (Ani Jubiliari). Jubileul Milostivirii are o semnificație specială pentru că se sărbătorește la 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II (1962-1965). Anul Sfânt începe în 8 decembrie, odată cu sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, şi se va încheia la 20 noiembrie 2016,.Ritul iniţial al Jubileului constă în deschiderea Porţii Sfinte, Porta Sancta. Fiecare dintre cele patru Bazilici majore din Roma – San Pietro, San Giovanni in Laterano, San Paolo fuori le mura şi Santa Maria Maggiore – are o Poartă Sfântă care în mod normal este zidită cu mortar şi ciment din interior.Poarta este deschisă doar cu ocazia Anilor Jubiliari desemnaţi de Papă, pentru a ilustra simbolic ideea că, în timpul Anilor Sfinţi, credincioşilor le este oferită o „cale extraordinară” spre mântuire.
Tradiţia catolică a Anilor Sfinţi a început în anul 1300, când Papa Bonifaciu al VIII-lea a dorit un astfel de Jubileu în fiecare secol, dar după 1475, pentru a permite fiecărei generaţii să aibă parte de cel puţin un An Sfânt, Jubileele ordinare au fost fixate a fi celebrate la 25 de ani. Dar, şi în afara acestui ritm poate fi anunţat un Jubileu extraordinar, atunci când există un eveniment de o importanţă particulară.
Biserica Catolică a dat Jubileelor o mai mare semnificaţie spirituală, o indulgenţă deschisă tuturor nu pentru ştergerea păcatelor, ci a pedepselor asociate păcatelor deja spovedite. Anul Jubiliar oferă posibilitatea înnoirii relaţiei cu Dumnezeu şi cu semenii şi de aprofundare a credinţei. Prin Jubileul Milostivirii, Papa Francisc doreşte să concentreze atenţia asupra lui Dumnezeu cel milostiv care inspiră în om virtutea milostivirii.Până acum au fost celebraţi 26 de Ani Sfinţi.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

16 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

16 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

16 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

22 de ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

o zi ago