Categories: PoliticȘtiri

Plecările de la PDM şi PSRM şi aderările la Pro-Moldova sau Partidul Șor au tarife? Ce sume enunţă Igor Dodon

1-2 mii de lei pentru un consilier sătesc, 20-30 de mii de lei pentru un consilier raional, mii de dolari pentru un primar. Aceste sume ar fi oferite aleşilor locali pentru abandonarea PDM sau PSRM. Cifrele au fost enunţate de Igor Dodon, ieri seară, în timpul emisiunii “Preşedintele răspunde”. Şeful statului a mai acuzat că recent creatul Grup parlamentar Pro-Moldova şi Partidul Șor îi abordează pe deputaţii democraţi şi pe cei socialişti cu oferte de “sute de mii”, pentru a-i face să treacă de partea lor.

Dodon i-a averizat pe cei din Pro-Moldova şi Partidul Șor că s-ar putea “pomeni cu procurorul alături”, pentru că fac politică pe banii din “miliardul furat”. Reprezentanţii celor două formaţiuni vizate nu au comentat, deocamdată, declaraţiile preşedintelui.

Potrivit Ziarului de Gardă, Igor Dodon, a declarat că deține informații precum că mai mulți deputați socialiști și democrați sunt abordați de către reprezentanții Grupului parlamentar Pro Moldova și cei din Partidul Politic Șor pentru a adera la fracțiunile lor.

„ Faptul că mergeți acum masiv prin localități, prin raioane, pentru a da și a propune mii de dolari la un primar de la PDM ca să treacă la voi și o mie sau 2 mii de lei la consilieri sătești și 20 – 30 de mii la consilieri raionali, noi știm. Veți fi taxați dur pentru această abordare. Nu vă duce capul să mergeți la alegeri corecte, dar vă duce capul ca pe banii din miliardul furat, aici e un mesaj important pentru PG, banii aceștia nu s-au luat din pod, să propui câteva sute de mii la deputați. Pe banii furați din miliard voi încercați acum să faceți politică în R. Moldova.

De curând, câţiva deputați PDM au părăsit fracțiunea parlamentară a democraților și au trecut la Grupul Pro Moldova sau Partidul Șor. Acelaşi lucru l-au făcut mai mulți consilieri locali și primari PDM, dar și PSRM, care au aderat la Partidul Șor.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

o zi ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

o zi ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

o zi ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

2 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

2 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

4 zile ago