Fracţiunea Partidului Liberal Democrat insistă că noile amendamente propuse la Legea procuraturii au fost introduse şi votate cu încălcarea legislaţiei. Deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu, a anunţat într-o conferinţă de presă că el şi colegii săi se vor adresa misiunilor diplomatice şi instituţiilor care activează în Republica Moldova, ca acestea să facă o apreciere a modului în care s-a redactat proiectul de Lege al procuraturii, transmite IPN.
Deputatul a subliniat că cel mai ciudat lucru e că anterior deputaţii liberali şi foştii membri ai fracţiunii comuniştilor nu au votat amendamentele date, dar la şedinţa Comisiei juridice, cei care se opuneau anterior acestor amendamente, acum le-au susţinut.
Aceste 32 de amendamente, în opinia liberal-democraţilor, schimbă conceptul proiectului de lege elaborat de Grupul de lucru creat în acest sens. Tudor Deliu a accentuat că aceste amendamente vin să instituie în Procuratura Generală o bâtă politică care va putea fi folosită împotriva celor incomozi. „Suntem într-o situaţie când actuala majoritate guvernamentală, după bunul plac, schimbă legile din mers, fapt ce ar trebui să ne facă mai vigilenţi”, a spus parlamentarul.
Proiectul de lege a fost aprobat pentru lectura a doua în comisia de fond cu noile amendamente propuse. Liberal-democraţii au boicotat acea şedinţă a comisiei. Iniţiativa urmează a fi propusă spre vot în plenul legislativului.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…