Select your Top Menu from wp menus

PLDM: Guvernarea are o abordare discriminatorie față de orașele care nu sunt municipii

Reprezentanții Partidului Liberal Democrat își exprimă indignarea față de faptul că orașele-municipii vor beneficia de 35% din impozitul pe venit al persoanelor fizice odată cu aprobarea politicii bugetar-fiscale și modificarea Legii finanțelor publice, în timp ce pentru orașele care nu sunt municipii cota rămâne neschimbată – 20%. Potrivit PLDM, această abordare din partea guvernului și a majorității parlamentare este una discriminatorie, transmite IPN.

Deputatul liberal-democrat Iurie Țap a declarat într-o conferință de presă că Legea cu privirea la descentralizarea administrativă stabilește clar principiile descentralizării și stipulează oportunități și condiții egale pentru autoritățile publice locale. În același context se menționează principiul responsabilităților autorităților publice locale, care trebuie să asigure implementarea serviciilor publice la nivelul standardelor aprobate prin lege.

Parlamentarul a dat exemplul orașului Căușeni, cu o populație de peste 15 mii de locuitori, care va beneficia de doar 20% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Pe când orașul-municipiu Hâncești, cu o populație de peste 12 mii, va păstra 35%. „Va putea primarul de Căușeni să acorde aceleași servicii, aceleași standarde de calitate ca și cel din Hâncești? La sigur, nu. Este o abordare discriminatorie”, a notat deputatul.

Iurie Țap a menționat că guvernarea a mers pe calea facilitării primarilor Partidului Democrat. Această modificare vine să faciliteze în următoarele alegeri parlamentare viitorii candidații PDM din aceste circumscripții. „Pe de o parte, aceasta va afecta grav dezvoltarea colectivităților locale respective, pe de altă parte, va fi un instrument de fraudare indirectă a alegerilor, ceea ce afectează în principiu democrația în Republica Moldova”, a mai spus Iurie Țap.

În Republica Moldova au statut de municipii orașele: Chișinău, Bălți, Comrat, Bender și Tiraspol, iar din noiembrie 2016 – Cahul, Edineț, Hâncești, Orhei, Soroca, Ungheni, Strășeni și Ceadîr-Lunga.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pldm-guvernarea-are-o-abordare-discriminatorie-fata-de-orasele-care-nu-sunt-municipii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19