Liderul PLDM, Valeriu Streleț, a respins acuzațiile liberalilor și democraților cum că formațiunea sa ar bloca negocierile pentru formarea unui nou guvern. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Valeriu Streleț a amintit că nu PLDM a fost cel care a demis guvernul, provocând criza politică. El a reafirmat poziția formațiunii sale privind nevoia scoaterii instituțiilor statului de sub ceea ce a numit „controlul unui singur partid”, subînțelegând Partidul Democrat. PLDM va participa la formarea unui nou guvern numai dacă va contribui la „însănătoșirea puterii”, a mai declarat Valeriu Streleț.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…