Categories: PoliticȘtiri

PLDM a înaintat trei precondiţii pentru crearea noului Guvern

Preşedintele interimar al Partidului Liberal Democrat din Moldova, Valeriu Streleţ, a prezentat trei precondiţii, care, dacă vor fi respectate, „ar putea crea un nucleu pentru a discuta şi a implementa în practică un obiectiv de învestire cât mai rapidă a unui Guvern”. Streleţ a prezentat declaraţia Biroului Permanent Central al partidului în care una dintre condiţii este numirea unui premieru neafiliat politic, transmite IPN.

„Noi nu avem nevoie de „guvernare de strânsură”, ci de forţe politice angajate ferm în asigurarea responsabilă a actului de guvernare, bazat pe trei principii şi abordări de bază. Prima ar fi că instituţiile de drept ale statului – sistemul judecătoresc, entităţile anticorupţie, organele de reglementare şi control – urmează a fi scoase din subordonarea partinico-oligarhică pentru a nu admite influenţarea acestora de către grupările de interese şi folosite pe post de bâte politice”, a afirmat Streleţ.

A doua condiţie înaintată sugerează că prim-ministrul trebuie să fie neafiliat politic, să aibă ultimul cuvânt în formarea cabinetului de miniştri şi operarea remanierilor în cadrul acestuia. „Guvernul urmază să activeze în baza normelor constituţionale şi legale, fără încorsetări stabilite prin acorduri de alianţe, având tot suportul necesar pentru promovarea acţiunilor ferme fie şi nepopulare pentru depăşirea crizei”, a continuat fostu premier.

Ultima precondiţie este ca activitatea Parlamentului să se plieze pe obiectivul de soluţionare a problemelor vitale ale societăţii şi nu pe contribuţia la crearea acestor probleme. „Ritmicitatea şi randamentul activităţii Parlamentului urmează să fie asigurată de un preşedinte faţă de care să nu existe suspiciuni de afiliere de afaceri sau de rudenie prin afinitate cu persoane care au edificat sistemul statului captiv”, s-a expus vicepreşedintele PLDM.

Potrivit lui Streleţ, aceste obiective s-au regăsit constant în toate angajamentele de reforme ale guvernelor precedente în relaţiile cu partenerii de dezvoltare, dar au rămas doar la nivel de intenţii. „PLDM îşi exprimă siguranţa că doar prin implementarea practică a acestor precondiţii de bază s-ar putea crea premise reale de consolidare a forţelor politice responsabile în jurul obiectivului de depăşire a impasului politic şi asigurării unei noi şanse pentru Republica Moldova”, a declarat Valeriu Streleţ.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago