Categories: PoliticȘtiri

Platforma DA vrea discuţii transparente cu premierul Gaburici

Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, constituită pentru angajarea într-un dialog larg al segmentelor sociale interesate de depăşirea stării de captivitate a statului şi ancorarea fermă şi nu mimată a Republicii Moldova pe făgaşul integrării europene, în cadrul şedinţei din 4 mai curent a pus în discuţie chestiunea privind reacţia grupului de iniţiativă al PCDA la invitaţia oficială a prim-ministrului Gaburici. Întrevederea a fost programată pentru astăzi, la orele 17.30, la sediul Guvernului Republicii Moldova, reprezentînd reacţia puterii la protestele masive ale cetăţenilor, estimate la peste 50 de mii de participanţi.
În urma dezbaterilot, membrii Grupului de Iniţiativă ai Platformei Civice Demnitate şi Adevăr au decis:
1.Acceptă ca întîlnirea în cauză să fie transparentă, în prezenţa presei libere şi independente;
2. Acceptă ca întrevederea să aibă loc într-un spaţiu public şi anume în faţa Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, la ora 17.30;
3.În cadrul acesteia, membrii grupului de iniţiativă nu vor negocia şi nu vor accepta compromisurile puterii;
4.Membrii grupului de inţiativă ai Platformei Civice Demnitate şi Adevăr vor înmîna premierului Rezoluţia mitingului comemorativ din 5 aprilei curent, Rezoluţia Mitingului de protest din 3 mai 2015 pentru a fi transmisă Consiliului alianţei, în mod expres lui Plahotniuc, Filat şi Voronin pentru a fi îdeplinite conform doleanţelor populare.
Conform Rezoluţiei adoptate în unanimitate de cei peste 50 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, guvernanţii sunt obligaţi să îndeplinească revendicările în termen de două săptămîni. În cazul în care factorii decidenţi vor neglija dezideratele legitime ale protestatarilor, Platforma Civică Demnitate şi Adevăr îşi rezervă dreptul de a continua protestele paşnice, dar şi alte acţiuni legale pentru a determina puterea compromisă să reacţioneze întocmai şi adecvat.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

o zi ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

5 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

6 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

o săptămână ago