Select your Top Menu from wp menus

Platforma DA propune sistemul de vot preferențial

Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” vine cu o serie de inițiative care au drept scop îmbunătățirea sistemului electoral actual pentru a asigura o mai bună reprezentare a cetățenilor în Parlament prin introducerea votului preferențial. Astfel, aleșii poporului vor ajunge în Parlament în baza votului atât pentru un partid, cât și pentru candidatul preferat din listă. În condițiile în care guvernarea nu va consimți asupra implementării sistemului preferențial proporțional, acesta va fi promovat de către Platforma Demnitate și Adevăr în cadrul următorului legislativ în rezultatul întrunirii unui larg consens politic național și al unui aviz corespunzător al Comisiei de la Veneția. Afirmația a fost făcută de președintele partidului, Andrei Năstase, într-o conferință de presă, transmite IPN.

Andrei Năstase a menționat că ordinea finală a listei deputaților aleși va depinde strict de opțiunea alegatorilor și numărul de voturi acordate pentru fiecare candidat, indiferent de lista inițială, înregistrată la Comisia Electorală Centrală. Astfel, pe de o parte, rolul partidelor politice în calitate de actori ai pluralismului politic nu este diminuat, iar pe de altă parte, legătura dintre alegători și deputați devine mai puternică în mod real.

O altă acțiune anunțată este creșterea nivelului de reprezentare a femeilor în procesul electoral prin majorarea cotei obligatorii pentru femei până la cel puțin 50% de locuri din listele partidelor pentru alegerile parlamentare. Creșterea nivelului de reprezentare a diasporei, a tinerilor și a persoanelor care reprezintă comunitățile la nivel regional. În acest context, Andrei Năstase a spus că Platforma Demnitate și Adevăr va asigura în cadrul listei sale electorale pentru legislativul țării o pondere de circa 60% persoanelor din regiunile țării care se bucură de respect și încredere în comunitățile lor, 20% reprezentanților diasporei. De asemenea, Platforma DA va asigura în cadrul listei electorale o pondere de circa 25% reprezentanților tinerilor din numărul total de candidați.

Liderul Platformei DA a spus că este necesară depolitizarea Comisiei Electorale Centrale. Formațiunea pledează pentru ca majoritatea absolută a membrilor CEC (șase membri) să fie desemnați din rândul organizațiilor non-guvernamentale specializate în procesele electorale în baza unui concurs transparent, public, iar ceilalți trei membri să fie delegați de către majoritatea parlamentară, opoziție și președintele Republicii Moldova. Potrivit lui Andrei Năstase, este necesară investigarea activității CEC în ultimii ani în vederea aflării adevărului despre bănuielile care există în societate referitor la frauda electorală.

Printre alte obiective se numără și sancționarea propagandei, inclusiv în perioada campaniei electorale, deschiderea unui număr suficient de secții de vot în străinătate și alocarea a nu mai puțin de 10 mii de buletine de vot pentru fiecare secție etc.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/platforma-da-propune-sistemul-de-vot-preferential/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19