Platforma DA cere verificarea calității produselor comercializate în rețelele de magazine „Merișor”. Adresarea vine către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Supravegherea Pieței din partea deputatei Stela Macari, notează Agora.md.
Deputata spune că tot mai mulți consumatori reclamă expirarea termenului de valabilitate a produselor comercializate sau chiar lipsa datelor despre termenul de valabilitate, precum și lipsa condițiilor sanitare pentru vânzarea produselor alimentare.
„În contextul discursului lacrimogen de ieri a unei deputate, inclusiv despre „grija nemărginită” pe care o poartă față de oamenii în etate, am solicitat astăzi mai multă informație de la ANSA și APCSP despre controalele efectuate la rețeaua de așa-zise magazine sociale „Merișor”. Deseori, acești bătrâni, care stau zilnic în rând după o pâine mai ieftină, mă întreabă cât vor mai îndura aceste umilințe pentru a economisi câțiva bănuți, pe niște produse de o calitate îndoielnică. Disperarea acestor oameni, că statul nu-și va mai reveni și ei nu vor mai ajunge la „zile bune”, este de-a dreptul apăsătoare”, a spus deputata.
Menționăm că, anterior, administratorii rețelei „Merișor” au dat asigurări că produsele din rețea sunt calitative.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…