Select your Top Menu from wp menus

Platforma DA cere ca DOSARELE împotriva persoanelor de la GUVERNARE şi din OPOZIŢIE să fie făcute PUBLICE

Platforma Civică „Demnitate si Adevar” cere ca Procuratura Generală, CNA, MAI, SIS să facă publice dosarele penale prin intermediul carora se fac presiuni si sunt santajati persoane cu functii inalte sau a celor di opoyitie. Intr-un comunicat pe care Platforma l-a remis presei se spune:
„Avînd în vedere faptul că în ultima perioadă de timp au fost dezvăluite informaţii despre existența mai multor dosare penale vizînd persoane cu înalte funcţii decidente, responsabile de guvernarea ţării, precum şi a rudelor apropiate ale acestora, dar și a unor șefi de partide de opoziție, dosare prin intermediul cărora aceştia sînt manipulaţi şi şantajaţi în interese de clan, contrar intereselor de stat și ale cetățenilor Republicii Moldova”, a cerut Procuraturii Generale a Republicii Moldova, Centrului Naţional Anticorupţie, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate ca, în decurs de 24 de ore, să fie făcute publice informaţiile referitoare la procesele penale, instrumentate în privinţa următoarelor persoane: Mihail Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Marian Lupu, Valeriu Streleţ, Iurie Leancă, Vladimir Voronin, Oleg Voronin, Nicolae Timofti, Nicu Timofti, Ilan Șor, Dumitru Diacov, Igor Dodon, Renato Usatîi, Zinaida Greceanîi ş.a, iar „anchetele demarate să fie finalizate cu deferirea făptașilor unei justiții independente”.
„Altfel, din cauza captivității acestor politicieni și funcționari, cetățenii Republicii Moldova vor rămîne și în continuare ostaticii acestui regimului criminal, iar țara va stagna și chiar degrada în mod iremediabil”, se mai spune în documentul citat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/platforma-da-cere-ca-dosarele-impotriva-persoanelor-de-la-guvernare-si-din-opozitie-sa-fie-facute-publice/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19