Următoarea acţiune amplă de protest din centrul Chişinăului va avea loc la 4 octombrie curent. Liderii Platformei DA au făcut acest anunţ, miercuri, 23 septembrie, în cadrul conferinţei zilnice de presă. Liderii protestatarilor au făcut publică agenda pentru următoarele zile, transmite IPN.
„În urma acţiunilor de protest din localităţile republicii, Consiliul Marii Adunări Naţionale ia act de doleanţele cetăţenilor de a organiza următoarea acţiune amplă de protest şi decide organizarea acesteia la 4 octombrie 2015, ora 12:00 în vederea îndeplinirii revendicărilor Proclamaţiei Marii Adunări Naţionale din 6 septembrie”, a menţionat preşedintele Consiliului, Andrei Năstase.
În plus, Consiliul a cerut în mod repetat convocarea de urgenţă a şedinţei comune a Parlamentului Republicii Moldova şi Guvernului, inclusiv pe data de 4 octombrie la care să participe şi membrii Consiliului.
Liderii protestatarilor au anunţat că intenţionează să extindă oraşul demnităţii, care a fost instalat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, şi în faţa principalelor instituţii de stat, inclusiv a Legislativului. Totodată, cinci membri ai Consiliului şi ai grupului de intermediere va avea o întrevedere miercuri, la ora 15:00, cu şeful oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova.
Liderii Platformei DA au îndemnat cetăţenii să se alăture protestelor, asigurându-i că nu sunt asociaţi cu nicio formaţiune politică.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…