PLATFORMA CIVICĂ DEMNITATE ȘI ADEVĂR (DA) într-un comunicat anunţă solidaritatea cu decizia fermierilor din Republica Moldova de a organiza miercuri, 15 aprilie curent, un protest de amploare în toate raioanele țării și susține, totodată, revendicările lor legitime.
Potrivit comunicatului pe parcursul ultimelor luni, tot mai multe caterorii sociale își manifestă nemulțumirea față de acțiunile incoerente ale guvernării minorotare PD-PLDM, susținute tacit de către Partidul Comuniștilor în frunte cu Vladimir Voronin.
În această ordine de idei, PLATFORMA CIVICĂ DEMNITATE ȘI ADEVĂR (DA), își exprimă convingerea că acțiunile de protest ale fermierilor se înscriu perfect în albia nemultumirii generale a cetatenilor fata de regimul politic care a capturat instituțiile fundamentale ale statului, transformîndu-le în instrumente opresive și de îmbogățiri fabuloase.
Potrivit sursei citate devalizarea sistemului financiar bancar, jaful de peste un milliard de euro comis în directă complicitate cu instituțiile abilitate ale statului, cu demnitari de cel mai înalt nivel a constituit ultima picătură în paharul răbdării cetățenești.