Select your Top Menu from wp menus

Platforma Civică „DA” și grupul de inițiativă pentru organizarea unui referendum de amendare a Constituției

Platforma civică „Demnitate şi Adevăr” a creat duminică, 1 noiembrie, grupul de iniţiativă care să organizeze referendumul de alegere a preşedintelui ţării de către cetăţeni. De asemenea, spun organizatorii, miza plebiscitului ar fi lipsirea deputaţilor de imunitate parlamentară, precum şi micşorarea numărului acestora în Parlament, de la 101, cât sunt acum, la 71., Pentru iniţierea referendumului, Platforma „DA” ar avea nevoie de peste 300 de mii de semnături, explică secretarul Comisiei Electorale Centrale, Andrei Volentir:„Dacă în urma verificării Comisia va constata că toate semnăturile sunt valabile şi legal colectate, înseamnă că aprobă o hotărâre în acest sens şi o transmite spre examinare Parlamentului. Legislativul în cel mult şase luni de zile va trebui să decidă asupra oportunităţii sau inoportunităţii de organizare a unui referendum pe tema anunţată de grupul de iniţiativă. Dacă va găsi de cuviinţă să organizeze referendumul, înseamnă că va adopta o hotărâre în acest sens şi, din momentul adoptării acestei hotărâri, Comisia va avea la dispoziţie 60 de zile pentru a organiza procedurile de desfăşurare a referendumului. Până la urmă, totul va decide Parlamentul. Această iniţiativă este doar o iniţiativă. Ea se va încununa cu succes doar dacă parlamentarii vor considera că este oportun desfăşurarea acestui referendum, spune Volentir.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/platforma-civica-da-si-grupul-de-initiativa-pentru-organizarea-unui-referendum-de-amendare-a-constitutiei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19