Planificarea bugetară cu implicarea cetățenilor ar trebui să devină o normă

În această perioadă, autoritățile publice locale (APL) își planifică veniturile și cheltuielile pentru anul viitor. Pentru prima dată în ultimii zece ani, aleșii locali din Pleșeni, raionul Cantemir, au decis să consulte prevederile bugetului cu cetățenii. Locuitorii comunei salută inițiativa și consideră că implicarea sătenilor în procesul de planificare bugetară ar trebui să devină un lucru obișnuit. 

Până în prezent, locuitorii comunei Pleșeni, în componența căreia intră satele Pleșeni, Hănăseni și Tătărășeni, nu cunoșteau care sunt veniturile și cheltuielile planificate în bugetul local, iar primăria și consilierii adoptau deciziile fără să-i informeze și să-i consulte pe localnici.

Planificarea bugetară – afișată pe Facebook

La 14 decembrie 2020, în comună a fost organizată pentru prima dată o audiere de planificare bugetară, sătenii fiind chemați să decidă soarta banilor publici pentru anul viitor. Prin anunțuri distribuite în comună, dar și prin intermediul rețelelor sociale, oamenii au fost informați despre eveniment, iar pe pagina de Facebook a comunei au fost afișate sumele planificate în buget, astfel încât să le consulte atât locuitorii comunei, cât și pleșenenii aflați în străinătate.Astfel, bugetul comunei pentru 2021 este planificat în sumă totală de peste 7 milioane 390 de mii de lei, iar cele mai multe alocații sunt prevăzute pentru grădinițele din localitate, frecventate de 140 de copii, pentru aparatul primăriei au fost planificați circa 984 de mii de lei, iar pentru casele de cultură – circa jumate de milion de lei.

Sătenii salută inițiativa primăriei și a consiliului local de a consulta bugetul înainte de aprobare. „De ce să nu știm și noi pentru ce se vor cheltui banii noștri? Nu am mai fost invitați până acum la astfel de activități și cred că e foarte bine să vedem și noi pe ce se vor cheltui banii și să ne expunem opinia. Și înainte erau consilieri, de ce nu s-a procedat așa?”, întreabă retoric Maria Balaban, o locuitoare din Pleșeni, decisă să participe în continuare la monitorizarea activității autorităților locale.

La rândul său, Veaceslav Mironov, un alt locuitor al comunei, spune că implicarea cetățenilor în procesul decizional reprezintă o dovadă a respectului față de oamenii plătitori de impozite.

Experiența din Germania adusă la Pleșeni

Imagine simbol. Colaj

Oleg Boboc, primarul comunei Pleșeni, aflat la primul mandat, a muncit și a locuit 14 ani în Germania, unde a și învățat că cetățeanul-contribuabil trebuie informat și respectat, deoarece pe banul lui se ține localitatea. Astfel, în activitatea de primar și-a propus ca atât el, cât și consilierii locali să se consulte frecvent cu cetățenii referitor la tot ce urmează să fie făcut în comună. „După ce am văzut cum trăiesc oamenii în Germania m-am decis să mă întorc acasă să fac ceva pentru sat”, spune primarul. Deși nu are experiență în domeniul administrației publice locale, Oleg Boboc este convins că administrația locală trebuie să muncească transparent și corect față de cetățeni: Nu am fost niciodată consilier local și nu am fost implicat în politică. Am convingerea că se poate trăi bine și cinstit acasă, cu ajutorul și implicarea sătenilor în rezolvarea tuturor problemelor comunității”.

Transparența bugetară asigură servicii publice mai calitative

Expertul în domeniul transparenței în procesul decizional de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) Viitorul”, Viorel Pîrvan, precizează că aleșii locali trebuie să pornească de la ideea că bugetul local este bugetul cetățenilor. Prin implicarea oamenilor în procesul bugetar se pot stabili prioritățile localității. În acest mod are loc eficientizarea banului public, localnicii pot spune, de exemplu, care achiziții publice sunt prioritare, în opinia lor. Implicarea cetățenilor contribuie la transparența procesului bugetar, iar tot ce este transparent, adică în vizorul oamenilor, micșorează din tentațiile actelor de corupție. Totodată, transparența bugetară asigură servicii publice mai calitative, îmbunătățește climatul investițional, încurajează activitatea economică, deoarece localnicii participă nemijlocit la stabilirea taxelor locale, de exemplu, care sunt parte a bugetului local”, afirmă expertul.

La fel de importantă este, în opinia lui Viorel Pîrvan, implicarea cetățenilor și în procesul de executare a bugetului, pentru a monitoriza dacă banii publici sunt cheltuiți așa cum au fost planificați.

Lilia Zaharia

Asociația Presei Independente

Imagine simbol

Colaj

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago