Categories: EconomicȘtiri

Plângere pe tarifele exagerate și nejustificate ale Avia Invest la Consiliul Concurenţei. Ce a decis CC

O companie din R.Moldova a depus o plângere la Consiliul Concurenţei (CC), în care a menţionat că „Avia Invest” SRL, prin comportamentul său încalcă Legea Concurenţei, impunând semnarea unui contract ce prevede tarife ilegale şi economic nejustificate. Este vorba despre  „Imunotehnomed” SRL, o companie cu capital privat, specializată în domeniul distribuţiei, instalării şi întreţinerii echipamentelor medicale, scrie TVR Moldova.

Potrivit plângerii, „Avia Invest” SRL, în calitate de prestator unic pe piaţa serviciilor de deservire a mărfii şi a poştei la depozit pentru expeditori sau destinatari, percepe tarife exagerate, care nu deţin o metodologie reală şi cunoscută în calculare şi sunt fără justificare economică şi discriminatorii faţă de „Imunotehnomed” SRL.

Astfel, CC a dispus iniţierea unei investigaţii, însă după aproape doi ani de investigaţii a dispus încetarea examinării cazului, întrucât nu existau „temeiuri rezonabile pentru a suspecta încălcarea Legii Concurenţei”.

Astăzi, CC și-a publicat decizia anunțând că după ce a desfășurat o investigaţie a constatat că  preţul de 70 Euro/1 tonă (fără TVA) de marfă perceput de Avia Invest pentru deservirea mărfii şi a poştei la depozit nu este excesiv şi nici inechitabil în sine.

Amintim că „Avia Invest” SRL, este o întreprindere cu capital străin care, începând cu 01.11.2013, administrează complexul patrimonial al Aeroportului Internaţional Chişinău în baza Contractului de concesiune încheiat între Agenţia Proprietăţii Publice şi „Avia Invest” SRL. De asemenea, „Avia Invest” SRL prestează servicii de deservire a mărfii şi a poştei  (în baza unui Certificat care este valabil până la 31.10.2019).

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago