Deputaţii Partidului Liberal cer audierea ministrului afacerilor interne, Dorin Recean, în legătură cu un incident care l-a vizat pe primarul Dorin Chirtoacă, prim-vicepreşedinte al PL. Solicitarea a fost înaintată de către deputatul Valeriu Munteanu, care a spus că este vorba de un caz de abuz de putere, la comandă, iar ministrul Recean trebuie să dea explicaţii, transmite IPN.
Dorin Chirtoacă a scris pe o reţea de socializare că aseară, 2 iulie, în jurul orei 22.00, a fost urmărit şi blocat de către o maşină civilă, pe strada Bănulescu-Bodoni, intersecţie cu bd. Ştefan cel Mare, iar între timp s-a apropiat şi un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP). Primarul susţine că o persoană necunoscută, cu o cameră de luat vederi, i s-a adresat ofensator şi l-a acuzat că ar fi urcat la volan în stare de ebrietate. Unul dintre poliţişti avea asupra sa un automat Kalashnikov.
Dorin Chirtoacă spune că a cerut să fie supus alcooltestului. Neavând alcooltest asupra sa, echipa INP a solicitat să vină un alt echipaj. Rezultatul a fost 0,00 mg/L. După acest incident,primarul scrie că a mers la Dispensarul Republican de Narcologie, unde a efectuat, din proprie iniţiativă, în mod repetat testul la alcoolemie, care l-a fel a indicat de 0,00 mg/L.
Dorin Chirtoacă spune că a aflat dela poliţişti că, între orele 19.00 şi 20.00, s-a aflat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde a fost văzut consumând un pahar de bere. „Dacă alcooltestul ar fi arătat un rezultat „favorabil” grupului operativ de „combatere a alcoolismului” cu camera video şi automatul Kalashnikov, evident că imaginile ar fi fost puse pe internet şi difuzate tuturor televiziunilor. Având ân vedere eşecul operaţiunii de discreditare, au curajul să prezinte, integral toate imaginile sau vor spune că nu le pot găsi?”, se întreabă primarul.
La solicitarea PL de audiere a ministrului de interne, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a spus că Dorin Recean va fi prezent în Parlament mâine, 4 iulie, când va fi examinată moţiunea simplă înaintată de PCRM.
sursa: ipn.md