Uniunea Europeană a îngheţat finanţarea pentru Republica Moldova. O spune şeful Delegaţiei UE în ţara noastră, Pirkka Tapiola. Potrivit acestuia, banii europeni vor ajunge în bugetul Moldovei atunci când autorităţile de la Chişinău vor forma un nou Guvern, capabil să negocieze un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, dar şi să soluţioneze criza din sectorul bancar.
„Decizia noastră în acest moment este de a îngheţa suportul bugetar. Uniunea Europeană îşi doreşte să vadă formată, cât mai curând, o coaliţie de guvernare, iar noul guvern să contacteze imediat Fondul Monetar Internaţional pentru a solicita un nou acord de finanţare. În acest moment, aşa cum se ştie deja, ţinem cont de două aspecte: criza bancară şi stabilitatea macrofinanciară a ţării”, a menţionat Pirkka Tapiola.
Conform ministrului Finanţelor, Anatol Arapu, în acest an, Uniunea Europeană a prevăzut pentru Moldova o finanţare de 40,7 milioane de euro. Banii urmau să ajungă în visteria ţării în calitate de suport bugetar în mai multe domenii, inclusiv pentru reformarea justiţiei.
sursa: jurnal.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…