Categories: PoliticȘtiri

Pirkka Tapiola, despre Sturza: „Il cunosc bine. Este o persoana foarte capabila”. Ce spune despre presiunile asupra lui Timofti

Este inacceptabil să existe presiuni asupra sefului statului, trebuie să existe respect pentru presedintie. Este reactia amabasadorului Uniunii Europene la Chisinau dupa ce saptamana trecuta Nicolae Timofti a anuntat ca s-a plans diplomatilor europeni de presiuni din partea unor structuri oligarhice.

Pirkka TAPIOLA, AMBASADOR UE IN MOLDOVA: ”Nu voi comenta după întâlniri ce îmi spune sau nu preşedintele, dar aţi văzut din comunicatul de presă emis de preşedinţie, că se simte sub presiune. Noi am spus că dacă există presiuni asupra instituţiei şefului statului într-o democraţie, acest lucru este inacceptabil. Noi am ascultat versiunea dlui şi, desigur, atât eu, cât şi colegii mei din UE, am spus clar că trebuie să existe respect pentru demnitatea instituţiei prezidenţiale. Îl cunosc bine pe dl Sturza. Este o persoană foarte capabilă. În acelaşi timp, cred că este important acum să se lucreze pentru consens intern şi să nu ne concentrăm pe personalităţi, ci pe reforme-cheie, care trebuie realizate în ţară.

Cred că ar trebui să eliminăm geopolitica din asta şi să ne concentrăm pe ceea ce este important pentru o ţară suverană: să aveţi un guvern pro-Moldova, un guvern care se concentrează pe politici, nu pe personalităţi sau etichete. Orice guvern care lucrează la reforme, în beneficiul statului de drept, la responsabilitate, la reintegrarea ţării, la reducerea polarizării, la beneficiile populaţiei, acesta este un guvern pro-european, nu o etichetă.”

Saptamana trecuta presedintele Nicolae Timofti s-a plans ca el si familia sa sunt supusi unor presiuni enorme din partea unor structuri ologarhice.

Anterior seful statul a mai spus ca democratii l-au presat sa-l desemneze premier pe Vlad Plahotniuc. PD a respins declaratiile, mentionand ca a propus mai multe nume, nu doar pe Plahotniuc. Aseara Timofti l-a desemnat premier pe Ion Sturza.

sursa: inprofunzime.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

2 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

5 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

7 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

2 săptămâni ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

2 săptămâni ago