Un cetățean rus, arestat sâmbătă în circumstanțe neclare și într-un loc neprecizat, a fost transportat pe insula americană Guam, unde a compărut luni în fața unui tribunal pentru piratarea sistemelor informatice pe mari suprafețe americane, relatează AFP, citând un comunicat al Ministerului Justiției.
Roman Valerievici Selezniov (30 de ani), inculpat în martie 2011 în statul Washington pentru că a organizat o rețea de furturi și de distribuire a datelor unor cărți de credit, riscă o condamnare de până la 67 de ani închisoare pentru cinci capete de acuzare, afirmă ministerul în document.
Potrivit Secret Service, care a efectuat arestarea, Selezniov — cunoscut printre pirații informatici drept ‘Track2’ — este ‘unul dintre traficanții de informații financiare furate cei mai prolifici în lume’.
Selezniov este suspectat că a piratat, între noiembrie 2009 și februarie 2011, sisteme informatice de pe mari suprafețe din SUA și că a instalat în acestea un virus pentru a fura numere de carduri bancare. El ar fi utilizat servere și forumuri internet în toată lumea pentru a facilita aceste operațiuni.
Selezniov — fiul lui Valeri Selezniov, deputat în Duma de Stat din partea Partidului Liberal-Democrat (LDPR) al lui Vladimir Jirinovski, potrivit The Russian Times — este obiectul unei inculpări distincte în statul american Nevada pentru participare la o rețea de corupție organizată, ceea ce i-ar atrage o pedeapsă suplimentară de încă 30 de ani de închisoare.
sursa: agerpres.ro