În următoarele zile produsele petroliere de pe piaţa urmează să se scumpească în medie cu 60-80 de bani pentru un litru. De vină este majorarea preţurilor de import ale benzinei şi motorinei, ca urmare a scumpirii petrolului la bursele internaţionale.
Astfel, preţul unui litru de benzină A 95 (cel mai popular tip de benzină) ar putea urca la 18,0 lei, iar un litru de motorină ar putea costa 17,0. Astfel, benzina şi motorina se vor scumpi în medie cu 4-5%.
Mai multe companii au trimis la începutul săptămânii la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), notificările că vor schimba preţurile la panou.
Reprezentanţii ANRE apreciază drept nejustificate pretenţiile companiilor petroliere de a scumpi carburanţii.
Preţul de import a crescut
Reprezentanţii companiilor spun că din februarie preţul de import al unei tone de benzină sau motorină a urcat cu circa 100 de dolari şi este în prezent de peste 1.200 de dolari. Potrivit lor preţul angro al benzinei a ajuns la 17 lei.
De vină este scumpirea petrolului pe piaţa internaţională. Deja de o lună de zile cotaţia petrolului se menţine la un preţ mai mare de 123 de dolari pentru un baril.
În prezent în Republica Moldova, produsele petroliere sunt mai ieftine decât în România, Bulgaria şi în restul statelor din Uniunea Europeană, dar mai scumpe decât în ţările din CSI.
sursa: adevarul.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…