Pandemia COVID-19, dar şi criza generată de aceasta nu trebuie utilizată în obţinerea dividendelor politice. De această părere este şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko, care a declarat, în cadrul emisiunii Punctul pe AZI de la TVR MOLDOVA, că forţele politice trebuie să îşi consolideze eforturile ca populaţia să nu resimtă efectele ulterioare generate de pandemie.
„Acum nu este loc de a folosi această situaţie pentru scopuri politice. Sunt multe declaraţii ce nu se bazează pe nicio apreciere reală, multe ce au scopuri ce ţin de obiective particulare, acum trebuie unitate în acţiunile factorilor politici pentru a ajuta societatea să fie depăşită criza. Vedem în multe ţări că politicienii sunt capabili de a înţelege asta. Ţara este necesar să iasă din această criză şi să nu fie aprofundată cu atitudinile politice ce ar fi puse deasupra intereselor societăţii”, a spus ambasadorul UE la Chişinău.
Oficialul susţine că atât în UE, cât şi în Republica Moldova se observă mai multe exemple de solidaritate în depăşirea acestei pandemii. „Mulţi europeni au început a susţine activităţi pentru prevenirea crizei. Am văzut şi implicarea individuală a fiecăruia care locuieşte aici, exemplele societăţii civile. Este un mare val de solidaritate care se simte în Europa, dar şi în Republica Moldova”, a menţionat el.
Totodată, oficialul afirmă că în această perioadă se fac mai multe încercări de a utiliza pandemia în scopuri de propagandă şi dezinformare a cetăţenilor cu scopul de a obţine anumite dividende politice.
„Din păcate, se văd aceste încercări de a folosi criza şi pentru propagandă şi dezinformare. Şi UE a fost ţinta acestor atacuri de mai multe ori. Aceste atacuri sunt inacceptabile şi vor fi din partea noastră confruntate cu atitudini foarte clare. UE, ca reacţie firească, în luna februarie a expediat multe pachete de material pentru China. 70 de tone de material medical au mers acolo. Este pentru noi firesc să reacţionăm în acest mod pentru că trebuie susţinuţi oamenii când au nevoie. Susţinem partenerii în mod deschis şi transparent, însă nu acceptăm să fim ţinta acestor atacuri”, a spus Peter Michalko.
Oficialul a menţionat şi în Republica Moldova au fost anumite tentative de dezinformare. Potrivit lui, este important, în acest sens, că informaţia ce ajung la cetăţeni, în special prin sursele de informare, să fie transparente. „Trebuie să vorbim despre acesta ca să cunoască cetăţenii pentru că încercarea este de a crearea un fals despre UE şi de a otrăvi relaţiile noastre care le avem şi care au drept obiectiv susţinerea oamenilor în Republica Moldova. Această criză nu poate deveni o oportunitate pentru unii care au aceste scopuri, ce dăunează oamenilor din Republica Moldova. Nu îmi imaginez cum criza poate fi transformată în instrument din care poţi trage foloase politice, este neacceptabil. Este important că oamenii înţeleg şi sunt conştienţi de acest risc de a fi manipulaţi şi sunt indignaţi de încercările de a utiliza această criză. Transparenţa şi informaţia deschisă este cea care poate să ne ajute să oprim dezinformările”, a spus Peter Michalko.
Oficialul a mai menţionat că după pandemie UE va fi mai puternică în special în ceea ce se referă la abilitatea de a răspunde la acest tip de criză.
sursa: tvrmoldova.md
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…