Categories: SocialȘtiri

Peste trei milioane de puieți vor fi sădiți în cadrul Campaniei de Înverzire a Plaiului

Peste trei milioane de puieți vor fi sădiți pe o suprafață de 555 de hectare, în cadrul Campaniei Naționale de Înverzire a Plaiului. De asemenea, pe 250 de hectare se vor efectua lucrări de ajutorare a regenerării naturale. La acțiune sunt chemați să participe subdiviziunile „Moldsilva”, administrațiile publice locale, dar și toți cei interesați de natura din Republica Moldova. Startul campaniei se va da sâmbătă, 28 octombrie. Acțiunea va continua pe parcursul a două luni, transmite IPN.

Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Vasile Bâtca, a menționat, la o conferință de presă, că celelalte ministere, agenții sau administrații publice locale vor primi astăzi de la „Moldsilva” un demers de participare. „Acțiunea va include plantarea arborilor și arbuștilor în fondul forestier de stat gestionat de „Moldsilva”. Pădurea are nevoie de regenerare”, a menționat ministrul.

Directorul Agenției „Moldsilva”, Ion Haralampov, a spus că astfel de lucrări au loc toamna deoarece materialul săditor se acomodează mai bine, înrădăcinându-se mai ușor. Materialul săditor care va fi folosit este din cadrul subdiviziunilor întreprinderilor silvice. Cele mai solicitate specii sunt: stejarul, frasinul, paltinul, arțarul argintiu, salcâmul și glădița. Potrivit lui Ion Haralampov, toate cele 24 de subdiviziuni „Moldsilva” sunt gata să participe activ la plantarea arborilor și arbuștilor.

Începând din 2005, în fondul forestier din Republica Moldova s-au plantat 60 de mii de hectare de pădure, ceea ce a dus la creșterea cu aproximativ 3% a suprafețelor împădurite. Suprafața fondului forestier al Moldovei este de 10,2% din teritoriu, autoritățile tind să-l ridice până cel puțin la 20-25%.

Cele mai împădurită zonă a țării este Centru, în limita raioanelor: Strășeni, Nisporeni, Călărași și Hâncești. Mai puțin împădurită este zona Sud. Din suprafața totală de 421,7 mii de hectare de fond forestier, 86% aparține statului, 13% administrațiilor publice locale și 1% – agenților economici privați.

RadioOrhei

Recent Posts

Orheiul, unul dintre cele mai pustiite ţinuturi in timpul deportărilor staliniste

Cu 84 de ani in urma, in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a…

3 zile ago

EXPERTIZĂ: CAPC consideră nejustificate modificările legislative cu privire la Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării

Modificările legislative privind locul și statutul Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării nu…

4 zile ago

EXPERTIZĂ: Noua Lege privind securitatea națională este oportună, dar poate afecta echilibrul puterilor în stat – Centrul de analiză și prevenire a corupției

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a analizat proiectul Legii privind securitatea națională…

4 zile ago

Unde se pot odihni copii din Orhei în acest an, cât costă un bilet la tabără și cum poate fi obținut

În acest an în raionul Orhei vor activa 2 tabere pentru copii – cea aflată…

4 zile ago

La Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată și cabinetul radiologic

Astăzi, la Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată al Centrului primar…

o săptămână ago

Comunicat DSE Orhei: Săptămâna precedentă doi bărbați au decedat în raioanele Șoldănești și Orhei

 Un bărbat de 50 ani și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit în locuința…

o săptămână ago