Select your Top Menu from wp menus

Peste 8600 de oameni au votat la Orhei către 18:30.Oraşul Orhei, s-a remarcat prin NEREGULI în ziua alegerilor

Peste 8600 de oameni s-au prezentat la urnele de vot în oraşul Orhei, către ora 18:30. Potrivit datelor CEC la alegeri au venit 8624 de alegători, rata de participare fiind de peste 32% , dintre aceştia 291 au votat pe listele suplimentare. În raion rata de participare este de aproape 41%, la vot prezentându-se peste 41 de mii de persoane, iar pe liste suplimentare au votat 612 alegători.
De menţionat că în cadrul unui unui briefing de presă organizat după ora 19, Maxim Lebedinschi, membrul Comisiei Electorale Centrale, a declarat că pe ansamblul republicii au avut loc unele situaţii defectuoase în unele localităţi ale republicii, care însă n-au periclitat esenţial procesul votării. Dar, după cum a remarcat Lebedinschi, la Orhei s-au înregistrat cele mai multe cazuri de anti-agitatie la secţiile de votare, ceea ce este categoric interzis în ziua alegerilor. 
Ulterior,  observatorii PromoLEX, care monitorizează alegerile, au menţionat în cadrul unui briefing de presă că numărul cazurilor de agitaţie în oraşul Orhei se apropie de 70. 
 Potrivit declaraţiilor CEC,  oamenii legii din Orhei au acţionat în conformitate cu prevederile Codului contravenţional în privinţa persoanelor care făceau anti-agitatie la secţiile de votare din Orhei.
Amintim că din dimineaţa zilei se comunica despre persoane care  stau la secţiile de votare din Orhei, urmărind cine vine la alegeri şi făcând propagandă de boicotare a alegerilor.
 De notat că după amiază, Primăria Orhei a emis un comunicat despre faptul că urmăreşte alegerile şi că nereguli nu au fost înregistrate, iar informaţiile transmise de presă pe durata zilei nu sunt veridice. 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/peste-8600-de-oameni-au-votat-la-orhei-catre-1830-orasul-orhei-s-a-remarcat-prin-nereguli-in-ziua-alegerilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19