Select your Top Menu from wp menus

Peste 630 milioane lei vor primi în calitate de transferuri din Bugetul de Stat, APL-urile din raionul Orhei

Proiectul Legii bugetului pentru anul 2023 prevede că primăriile din raionul Orhei și Consiliul Raional Orhei vor primi din Bugetul de Stat transferuri ce depășesc 632 milioane lei. Din această sumă peste 391 milioane lei va intra în bugetul Consiliului Raional, iar restul în bugetele primăriilor. Grosul banilor este destinat plăților din înățământ. Ca și în anul precedent în Consiliul Raional Orhei va primi peste 15 milioane lei cu destinația pentru infrastructura drumurilor publice de interes raional (municipal).
Spre deosebire de anul trecut, primăriile nu mai primesc transferuri pentru această destinație. Potrivit notei informative care însoțește proiectul Legiii Bugetului s-a decis că primăriile vor primi alocări mai mari cu destinația generală. Astfel pe care le vor primi primăriile din raionul Orhei cu destinația generală vor crește comparativ cu anul trecut de 2-3 ori. Cel mai spectaculos salt se va înregistra în bugetul primăriei Orhei – de aproape 4 ori, de la peste 2,7 milioane în 2002, la peste 10 milioane preconizate pentru 2023.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/peste-630-milioane-lei-vor-primi-in-calitate-de-transferuri-din-bugetul-de-stat-apl-urile-din-raionul-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19