Select your Top Menu from wp menus

Peste 46% din banii primiți din străinătate de moldoveni provin din țările UE

Peste 46% din banii transferați din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova în luna septembrie provin din țările Uniunii Europene. Potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a Moldovei, din țările CSI au fost transferate 22% din mijloacele bănești primate de peste hotare de persoanele fizice, iar 31,6% din alte state, transmite IPN.

Dintre țările membre ale Uniunii Europene, moldovenii au primit cei mai mulți bani din Italia, Germania și Marea Britanie. De asemenea, potrivit BNM, de menționat sunt transferurile din Israel, care constituie 18,4% din totalul mijloacelor bănești transferate de peste hotare pentru persoane fizice din Moldova.

În total, în luna septembrie 2019, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 100,45 milioane dolari SUA, în creștere cu 2,9% comparativ cu septembrie 2018.

Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, pe parcursul perioadei ianuarie – septembrie 2019, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 903,33 milioane dolari SUA, cu 5,5% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului precedent.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/peste-46-din-banii-primiti-din-strainatate-de-moldoveni-provin-din-tarile-ue/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19