Categories: EconomicSocialȘtiri

Peste 300 de agenţi economici au beneficiat de subvenţionare în contextul pandemiei

Peste trei sute de agenți economici care au instituit șomaj tehnic sau staționare, ca urmare a consecinţelor pandemiei COVID-19, au beneficiat până în prezent de Programul de subvenționare a salariilor, transmite MOLDPRES.

Întreprinderile și organizațiile necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare urmare a situației epidemiologice, au dreptul să solicite subvenții de la bugetul de stat. Subvenția se acordă pentru indemnizațiile/salariile aferente șomajului tehnic şi/sau staționării în perioada 17 martie – 31 august 2020.

Astfel, pentru întreprinderile și organizațiile necomerciale care au fost obligate să-și sisteze total sau parțial activitatea conform deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și/sau dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, suma subvenției se acordă în mărime de 100% din suma impozitului pe venit și altor plăți obligatorii calculate și achitate aferente plăților salariale. Pentru restul întreprinderilor și organizațiilor necomerciale care și-au sistat total sau parțial activitatea, mărimea subvenției este de 60%.

Dreptul la subvenționare se realizează în raport cu salariații aflați în șomaj tehnic și/sau staționare, angajați până la data de 1 martie 2020. Suma subvenției se calculează pentru un salariat per zi de șomaj tehnic și/sau staționare. Solicitarea subvenției se efectuează prin depunerea unei cereri la Direcția generală de administrare fiscală de la locul de deservire sau la Direcția generală administrare contribuabili mari a Serviciului Fiscal de Stat, după caz.

Cererea se prezintă pe suport hârtie cu aplicarea semnăturii olografe sau se transmite la adresa de e-mail cu aplicarea semnăturii electronice, la locul de deservire și se completează pentru fiecare perioadă fiscală (lună calendaristică) separat, în care se indică: perioada pentru care a fost sistată activitatea ca urmare a stabilirii șomajului tehnic şi/sau staționării, suma subvenției solicitate, codul IBAN pentru primirea subvenției și datele de contact. Aceasta se depune în termen de până la 30 noiembrie 2020 inclusiv, după prezentarea dării de seamă și achitarea impozitului pe venit și altor plăți obligatorii aferente indemnizației/salariului acordate salariaților aflați în șomaj tehnic și/sau staționare pentru perioada fiscală pentru care se solicită subvenționarea.

Pentru confirmarea subvenției, se prezintă următoarele documente în copie:  ordinul privind stabilirea șomajului tehnic (conform art. 80 din Codul muncii) și/sau staționării (conform art. 801 din Codul muncii) cu reglementarea remunerării salariaților în condițiile Codul muncii; tabelul de evidență a timpului de lucru pentru angajații aflați în șomaj tehnic/staționare pentru luna de gestiune pe întreprindere/organizație necomercială; ordinul de plată cu suma totală a salariului/indemnizației transferată pe contul salarial al entității pentru luna de gestiune; documentele de plată (după caz) ce confirmă achitarea impozitului pe venit și alte plăți obligatorii în cazul depunerii cererii în termen de până la 5 zile lucrătoare de la data achitării acestora.

Până în prezent, au fost acordate subvenții pentru salarii/indemnizații aferente șomajului tehnic sau staționare, în cuantum de 34,7 milioane lei pentru 305 agenți economici.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a mai coborât cu o poziție în Indicele libertății realizat de Freedom House

Pentru anul 2024, Republica Moldova a înregistrat un scor de 60 de puncte, în Indicele…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: atenție de sărbătorile Pascale!

În fiecare an în preajma sărbătorilor de Paști, pompierii din Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești…

3 zile ago

Anul trecut familia deputatei din Orhei, Mariana Cușnir s-a înavuțit cu un spațiu comercial estimat la 300 mii lei, care a fost donat de părinți

Potrivit declarației de avere și interese personale depuse de deputata din Orhei, Mariana Cușunir aceasta…

5 zile ago

Veniturile familiei președintelui raionului Orhei în 2024: salariu, pensie MAI, remitențe și alocații din România

Anul trecut, președintele raionului Orhei, Vasile Adașan a avut un salariu total de peste 275…

2 săptămâni ago

Comunicat DSE Orhei: Două autospeciale moderne vor suplini remiza Direcția Situații Excepționale mun. Orhei de sărbătoarea națională ZIUA SALVATORULUI

În anul 2021 Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională a inițiat proiectul ”Renovarea și modernizarea tehnică…

2 săptămâni ago