Select your Top Menu from wp menus

Peste 200 de lucrări de Bacalaureat au fost anulate

În rezultatul analizei situaţiilor din centrele de bacalaureat, unde au fost găsite mai multe telefoane mobile asupra candidaţilor, Comisia Naţională de Examene a decis să anuleze 78 de lucrări.

Actualmente, este analizată situaţia a încă 17 absolvenţi ai liceului ”M.Viteazul” din Chişinău, telefoanele cărora au fost găsite în căptuşeala scaunelor.

În zilele următoare, Comisia Naţională de examene va anunţa decizia cu referire la aceste cazuri.

De asemenea, Comisia respectivă a decis anularea a 211 de lucrări, la recomandarea comisiilor de evaluare, pe motiv că acestea s-au dovedit a fi identice, integral sau parţial.

În unele din aceste lucrări, evaluatorii au găsit, insertate, copiuţe, în cazul altor lucrări, răspunsurile, la unii itemi, erau de la alt profil, sau din testul de la altă clasă, sau chiar din testul de anul trecut. Acești elevi vor veni să susţină examenul în sesiunea de examene 2013.

Totodată, Comisia Naţională de Examene a dispus comisiilor de verificare să nu evaluieze 61 de lucrări, pe motiv că acestea au înregistrat derogări de la metodologia de examinare – numele elevului era scris în alt compartiment decât cel prevăzut, testul era completat cu cerneală neagră, unii candidaţi şi-au scris numele sau au făcut alte însemne pe lucrări etc.

Aceşti elevi vor susţine examenele respective în sesiunea suplimentară.

Menționăm că până în acest moment, pentru încălcări grave ale metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor, au fost demişi din funcţie 9 Preşedinţi ai Centrelor de Bacalaureat; 2 preşedinţi ai Centrelor de Bacalaureat au primit mustrări aspre; 3 Preşedinţi ai Centrelor de Bacalaureat au primit mustrări aspre şi în calitatea lor de directori de liceu; circa 70 de asistenţi şi 2 secretari ai Centrelor de Bacalaureat au fost demşi.

În total au fost anulate 289 de lucrări de examen.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/peste-200-de-lucrari-de-bacalaureat-au-fost-anulate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19