Categories: PoliticSocialȘtiri

Peste 20.000.000 lei aduși în țară de pasagerii a două curse avia sosiți în Moldova din Moscova, în beneficiul unui grup criminal organizat

Ofițerii INI, de comun cu procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal, anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu peste 20.000.000 lei aduși în țară de pasagerii sosiți luni seara din Moscova, prin curse avia din Erevan și Istanbul, anunță un comunicat al Poliției.

La sosirea lor în Aeroportul de la Chișinău, aceștia au fost verificați de către inspectorii vamali. Astfel, de la cei 135 de pasageri vizați au fost ridicate a câte $6.000-$9.500, aduși în țară în diferite valute – 1.052.414 dolari americani, 370 de euro și 62.250 ruble rusești – astfel încât fiecare din ei separat să poată introduce în Moldova astfel de sume. Totuși, în baza măsurilor speciale, a fost urmată ipoteza întemeiată privind înfăptuirea acestor acțiuni în beneficiul unei organizații criminale, în scopul introducerii în țară a banilor în sumă totală mai mare de pragul permis de lege, prin repartizarea celor peste 20.000.000 lei în mod fraudulos  pasagerilor sosiți în Moldova preponderent cu cursa avia din Erevan, Armenia. Totodată, au fost ridicate și telefoane mobile, pentru cercetarea lor în cadrul cauzei penale.

Prin urmare, potrivit oamenilor legii, pasagerii majoritari de vârsta a doua, din sudul Moldovei, ar fi fost folosiți în calitate de cărăuși, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani. Suplimentar verificărilor de la Aeroport, în cadrul dosarului au fost desfășurate zeci de percheziții inclusiv în afara Chișinăului, cumulat fiind desfășurate peste 150 de percheziții, în cadrul cărora de asemenea au fost ridicate sume de bani.

Acum, banii au fost indisponibilizați în calitate de probă în dosarul penal. Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor. Ulterior va fi comunicată și informația privind determinarea atribuirii statutelor procesual-penale, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago