Select your Top Menu from wp menus

Persupunere: Noul ministru al Educației ar fi rezultatul negocierilor lui Dodon?

Vicepreședintele Partidului Acțiunea Democratică, Corneliu Gurin, susține că numirea noului ministru al Educației, este rezultatul unor târguri dintre guvernare și Igor Dodon, candidatura pentru această funcție fiind un rezultat al participării ”grupului Abramciuc” la votarea Președintelui Moldovei, Nicolae Timofti scrie OMEGA.md

Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni televizate, unde Gurin a insistat că schimbarea ministrului Educației este ”rezultatul unui târg”. ”Eu am o probă. Maia Sandu a lucrat în ministerul Economiei exact în momentul când Igor Dodon a devenit viceministru al Economiei. Exact în 2005-2006 și chiar îmi pare că în subordinea directă a domnului Dodon. Că se cunosc este 100 la 100”, a spus Gurin, adăugând că acest fapt îi permite să presupună că Igor Dodon a negociat participarea sa la alegerea Președintelui, prin implicarea formațiunii pe care o conduce în actul de guvernare.

Fostul ministru al Educației, Mihail Șleahtițchi a fost demis, alături de ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, pe data de 24 iulie, în baza ”cererilor proprii”.
sursa: omg.md