Perspectivele gunoiştii orăşeneşti: punerea în siguranţă şi extindere. Va avea loc şi incinerarea deşeurilor?

Gunoiştea orăşeneasca urmează să fie pusă în siguranţă, dar şi extinsă. S-ar putea ca aici să aba loc şi incinerarea deşeurilor.  În orice caz, aşa rezultă din unele clauze pe care le conţine un proiect de Contract de parteneriat public-privat care a fost repartizat consilierilor în preajma şedinţei Consiliului orăşenesc Orhei programată pentru  vineri, 12 iulie.

Contractul pe care administraţia oraşului intenţionează să-l încheie cu firma moldo-italiană Salvagnin SRL prevede că firma italiană va exploata gunoiştea orăşeneasca timp de 29 de ani. Acelaşi document prevede punerea în siguranţă şi extinderea gunoiştii sau a “Depozitului de deşeuri”, după cum este numit acest teritoriu în documentul citat.

În cele peste 20 de puncte ale “Obiectului” Contractului se conţin şi prevederi conform cărora întreprinderea moldo-italiană va monta instalaţii de cogenerare a biomasei solide şi lichide, dar şi termovalorizatoare pentru producerea atât a energiei electrice, cât şi a energiei termice. În planurile antreprenoriale ale investitorului, care se regăsesc în contractul public-privat, ar intra şi prelucrarea cauciucurilor auto, a lămpilor neonice, pieselor de la televizoare, computere şi electrocasnice.

De menţionat că nicăieri în Contract nu este expres specificata arderea deşeurilor, dar termovalorizarea asta ar însemna, după cum denotă unele articole de specialitate.

Amintim că perspectivele parteneriatului public privat, în baza gunoiştii orăşeneşti, au generat anterior atât reacţii pozitive, cat şi negative printre locuitorii oraşului şi consilierii locali. Asta, după ce unele idei ale proiectului au fost aduse la cunoştinţă publicului în cadrul prezentării pe care Primăria oraşului a organizat-o în lună  aprilie curent. Atât atunci, cât şi mai târziu s-au dat asigurări ca interesul partenerului  privat consta in  vanzarea energiei electrice produse din biogazul emanat de deşeurile lichefiate şi că la gunoiştea orăşeneasca nu va avea loc incinerarea deşeurilor solide.

citeste si: Parteneriat public-privat pentru un proiect investiţional la gunoiştea oraşenească: susţinere şi suspiciuni

 

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

16 ore ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

4 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

6 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

o săptămână ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

2 săptămâni ago