Agenţia internaţională de evaluare financiară Moody’s a menţinut ratingul datoriilor Republicii Moldova la nivelul B3, dar a modificat perspectiva de la stabil la negativ. Mediul politic nesigur, caracterizat prin schimbările frecvente în Guvern, a condus la întîrzierea semnării unui nou program cu Fondul Monetar Internațional (FMI), care, la rîndul său, a determinat creditorii multilaterali să întrerupă asistența financiară pentru Republica Moldova, în special suportul bugetar. UE a anunțat că va debloca sprijinul bugetar numai după semnarea unui program cu FMI, constată compania de rating.
Moody’s anticipează o contracție a economiei moldoveneşti pînă la 1 procent în 2015, ca urmare a impactului negativ pe care îl va avea încetinirea creșterii economice a Rusiei, iar deficitul fiscal va creşte pînă la 5,3 la sută din PIB.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…