În duelul verbal pe seama vânzării/privatizării Complexului sportiv raional, care a avut loc la şedinţa de ieri a Consiliului raional (CR) Orhei, aleşii poporului au dat naştere la câteva perle demne de atenţie:
Valeriu Covaş, consilier PPEM, vorbind despre stadionul din centrul oraşului: „Noi acum suntem ca socrii mici cu mireasa gravidă”, „trebuie s-o mărităm până se întreabă”.
Vasile Bolea, deputat PSRM: „Acum, la mireasa asta gravidă, îî faceti avort” (i-a zis “abort”).
Vladimir Bobeică, consilier PDM:”El (Bolea, n.n.) a simțit că aici o să fie făcut avort şi a venit să ia parte”.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…