Însă, cel mai afectaţi sunt vârstnicii, cardiacii şi hipertonicii, care potrivit medicilor, au nevoie de o lună pentru a se adapta la noile condiţii. În acelaşi timp, cel mai uşor fac faţă schimbării preşcolarii şi elevii claselor primare, care au nevoie de doar câteva zile pentru a se obişnui cu noul regim.
Potrivit medicului de familie Angela Daraban, în această perioadă trebuie de consumat mai multe lichide, vitamine, fructe şi legume.
Ideea schimbării orei a fost propusă de Benjamin Franklin în 1784 cu scopul de a economisi uleiul folosit pentru lămpile de iluminat şi de a exploata mai mult lumina naturală a lunilor de primăvară şi vară.
În prezent, aproximativ 70 de ţări ale lumii schimbă acele ceasornicelor de două ori pe an, printre care se află Ucraina, R.Moldova, România, Ungaria, Serbia, Bulgaria. Printre statele care au renunţat să treacă la ora de vară sunt Rusia, Belarus, Georgia şi câteva state din Asia Centrală. Doar în ţările ecuatoriale şi tropicale nu se aplică ora de vară, pentru că acolo durata zilei este egală de-a lungul anului.