Select your Top Menu from wp menus

Percheziţii la un centru de BAC din Chişinău. Doi observatori, un profesor şi o secretară sunt bănuiţi de trafic de influenţă

Centrul de Bacalaureat din cadrul Liceului teoretic Elena Alistar din Chişinău a fost marți, 14 iunie, în vizorul procurorilor şi Centrului Naţional Anticorupţie. Mai multe percheziţii au fost efectuate atât în instituţiei, cât şi la domiciliul unor observatori.

Serviciul de presă al CNA informează că operaţiunea a avut loc în urma documentării unor informaţii potrivit cărora observatori din cadrul Comisiei de BAC ar fi promis unor elevi că ar avea influenţă asupra factorilor de decizie ai Centrului şi că le pot facilita susţinerea examenelor prin asigurarea lor cu căşti, prin intermediul cărora le vor fi dictate răspunsurile la teste. Aceiaşi observatori ar fi propus şi o altă metodă de susţinere a examenelor. Ei ar fi recomandat ca o altă persoană competentă să susţină proba în locul elevului, asigurând falsificarea buletinului de identitate a candidatului.

În urma documentării cazului, ofiţerii CNA au stabilit că observatorii ar fi cerut 2.700 de euro de la doi elevi: 1.500 de la un elev şi 1.200 de la altul, ca să le asigure susţinerea cu succes a examenelor. Transmiterea banilor a avut loc sub controlul CNA, iar în cadrul percheziţiei sumele indicate au fost depistate şi ridicate din birourile de serviciu şi domiciliile observatorilor.

În prezent, percheziţiile continuă la domiciliul celor doi observatori, urmând ca aceştia să fie escortaţi la CNA pentru a fi audiaţi în calitate de bănuiţi. Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o cauză penală în temeiul art. 326 Cod penal – traficul de influenţă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la șase ani de închisoare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/perchezitii-la-un-centru-de-bac-din-chisinau-doi-observatori-un-profesor-si-o-secretara-sunt-banuiti-de-trafic-de-influenta/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19