Select your Top Menu from wp menus

Pentru lactatele “din viitor” – in prezent, deschidere a unui dosar penal

 In adresa factorilor de decizie ai SA „Fabrica de unt din Florești” a fost initiatiata o cauza penala informeaza Centrul de presă al Dp, MAI.
Decizia vine după ce în urma unei verificări efectuate pe 12 iulie era indicată data fabricării de 14.07.2012. Polițiștii au depistat şi 8,8 tone de unt, în valoare de 457.600 lei, care nu aveau indicat pe ambalaj data fabricării și termenul de valabilitate. Mai mult, 1,5 tone de unt, de același fel, în valoare de 78 mii lei, erau păstrate pentru a fi comercializate, deși termenul de valabilitate era depășit din 6 iunie 2011.

Valoarea totală a produselor lactate ridicate, în urma verificărilor, constituie 537.120 lei.
Pentru aceste încălcări sunt prevăzute pedepse contraventionale cu amendă de până la 300 u.c. și, respectiv, de până la 200 u.c. Urmează ca instanța de judecată să ia o decizie referitor la produsele lactate ridicate.
Dacă vor fi găsiți vinovați pentru neregulile depistate din cadrul întreprinderii, potrivit art. 216 al CP, factorii de decizie riscă sancțiune cu amendă de la 600 la 800 u.c., sau de la 1.000 la 5.000 u.c. (în cazul persoanelor juridice), cu privarea dreptului de exercitate o anumită activitate pe un termen de până la 2 ani, sau cu lichidarea statutului de persoană juridică.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pentru-lactatele-din-viitor-deschidere-in-prezent-a-unui-dosar-penal/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19