Categories: RegiuneSocialȘtiri

Pentru a face față pacienților cu COVID-19, spitalul din Orhei a reprofilat paturile destinate altor maladii

Peste 100 de persoane incetate cu COVID-19 sunt internate la Spitalul Raional Orhei. Aceste date se conțion într-un comunicat al instituției, în care se face referire la o instruire pentru medicii din Orhei, Rezina și Telenești, privind acordarea asistenței medicale intensive pacienților cu COVID-19 cu forme grave și extrem de grave. Potrivit sursei citate în secția COVID-19 COVID-19 din cadrul IMSP Spitalul raional Orhei se află la tratament 109 pacienți cu COVID-19, inclusiv 51 în stare gravă și 4 în stare extrem de gravă, iar trei din ei sunt la respirație dirijată. Pentru a face față numărului mare de pacienți cu COVID-19, în Spitalul raional Orhei au fost reprofilate paturile destinate altor maladii. La fel, au fost antrenați în acordarea asistenței medicale pacienților cu COVID-19, lucrători medicali de alte specialități.

În context reprezentanții spitalului au făcut un nou apel către populația raionului Orhei pentru a se vaccina contra COVID-19.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago