Începând cu săptămâna viitoare, o parte dintre pensionari vor primi pensiile pe card. În cazul pensionarilor care ridică pensia la oficiile poştale, vor fi create condiţii de fluidizare a accesului persoanelor în încăpere, pentru a evita îmbulzeala. Despre aceasta a comunicat preşedintele Igor Dodon, luni dimineaţa, după şedinţa conducerii de stat a ţării.
Potrivit şefului statului, se planifică aplicarea unor grafice de acces în oficiul poştal, aşa ca toate persoanele să-şi poată ridica pensiile fără să se supună riscului infectări cu COVID-19.
Mecanismele respective vor fi aplicate în special în oraşe şi municipii, unde riscul de a se forma aglomerări de persoane est mai mare, a precizat şeful statului.
sursa: tvrmoldova.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…