Categories: PoliticȘtiri

Pensiile angajaţilor structurilor de forţă vor fi stabilite şi achitate de către CNAS

Casa Naţională de Asigurări Sociale va prelua, începînd cu 1 ianuarie 2017, atribuţiile de stabilire şi plată a pensiilor angajaţilor structurilor de forţă. În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi o serie de modificări şi completări la Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.

Măsura are ca scop instituirea unei singure instituţii responsabile de stabilirea şi achitarea pensiilor, inclusiv a angajaţilor structurilor de forţă, precum şi asigurarea unui sistem transparent şi eficient de utilizare a mijloacelor publice.

În prezent, asigurarea cu pensii a militarilor în termen, a celor care satisfac serviciu prin contract, a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi a familiilor acestora este efectuată de către şase autorităţi diferite. Totodată, auditul de performanţă privind sistemul de pensii în Republica Moldova, realizat de Curtea de Conturi în 2015, a constatat că sistemul informaţional pentru stabilirea pensiilor organelor de forţă este unul învechit şi nu asigură procesarea eficientă a datelor. În acelaşi timp, situaţia curentă, determină lipsa unei informaţii sistematizate privind cheltuielile reale aferente tuturor categoriilor de pensii, numărul efectiv de pensionari în Republica Moldova, precum şi alţi indicatori relevanţi.

Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat că acest proiect este primul dintr-un concept mai amplu de reformare a sistemului de pensii. Urmare a acestei reforme vor fi majorate pensiile celor, care se pensionează începînd cu anul 2017, dar vor fi și valorizate pensiile celor care s-au pensionat după anul 1999 și au fost defavorizați la calcularea pensiei. Premierul a conchis că datorită implementării reformei în domeniu va fi asigurat un sistem de pensii sustenabil și echitabil.

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului pentru examinare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago