Select your Top Menu from wp menus

Pedofilul de la Universitatea de Medicină a fost trimis în judecată

Secţia combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale a finalizat acţiunile de urmărire penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală intentată pe numele unui profesor din cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmaceutică „Nicolae Testimiţanu”.

Profesorul, care actualmente se află în arest, este învinuit de procurori de comiterea infracţiunii de instigare la recrutarea copiilor şi primirea acestora în scop de exploatare sexuală.

Potrivit PG, inculpatul a fost reţinut în luna august curent, fiind învinuit de procurori că ar fi instigat un fost angajat al Biroului Migraţie şi Azil al MAI de a recruta băieţi minori pentru a întreţine cu aceştia raporturi sexuale, apoi a primit de la complicele său copiii recrutaţi pe care i-a abuzat sexual. În cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii şi poliţiştii au identificat 3 minori, cu vîrste cuprinse între 14 – 15 ani, care au avut de suferit în rezultatul acţiunilor infracţionale ale celor doi.

Dosarul penal în privinţa ex-angajatului Biroului Migraţie şi Azil a fost deja expediat de procurori în judecată pentru examinare în fond. În cadrul acestei cauze penale au fost învinuite în comiterea traficului de copii în scop de exploatare sexuală mai multe persoane inclusiv şi un cetăţean al Siriei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pedofilul-de-la-universitatea-de-medicina-a-fost-trimis-in-judecata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19