Categories: RegiuneSocialȘtiri

Pedagogii din Orhei au participat astăzi la conferinţa care precede anul de învăţământ VIDEO

Peste 200 de pedagogi, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ai administaţiei raionale şi alţii  au participat astăzi la Conferinţa Cadrelor Didactice, care tradiţional se desfăşoară în preajma anului de învăţământ. Timp de câteva ore a fost discutată situaţia din educaţia locală şi stabilite priorităţile pentru anul nou de studii.

Şefa Direcţiei Generale Educaţie Orhei, Silvia Mustovici a trecut în revistă mai multe date din anul de studii 2015-2016.  Potrivit acesteia, în raion a continuat reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţământ, cum ar fi gimnaziul Breanova. Pe de altă parte, au fost identificate surse financiare pentru prelungirea existenţei unor instituţii unde se atestă un număr mic de elevi, cum ar fi cele din Sirota, Mălăieşti, Sămănanca.

Potrivit lui Mustovici, după reorganizarea în gimnazii a liceelor din Bieşti şi Susleni, rămâne incertă şi soarta ultimului liceu rural, celui din Peresecina. Toate acestea, urmare a scăderii numărului de elevi.

Şefa DGE Orhei s-a referit şi la deficitul de cadre didactice, care persistă de ani buni. Drept cauze pentru această situaţie au fost menţionate salariul mic, lipsa spaţiului locativ  şi faptul că tinerii profesori nu sunt motivaţi nici de îndemnizaţiile unice care le sunt alocate.

Conferinţa pedagogilor care anticipează anul de studii 2016-2017 s-a desfăşurat în sala unui local comercial de agrement şi cultură recent deschis în centrul oraşului Orhei.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago