Pe strada din Orhei, pentru care s-au alocat bani din Fondul Rutier, a fost tăiată panglica

Astăzi, pe strada Vasile Mahu, primarul Ilan Șor a tăiat panglica de dâre în exploatare, după încheierea lucrărilor de renovare. Cu prilejul acestui moment festiv, Primăria, sediul căreia se află  pe segmentul reconstruit al străzii, a emis un comunicat de presă. Comunicatul, care începe cu afirmaţia despre „încă un motiv de bucurie pentru locuitorii municipiului Orhei” , oferă şi unele detalii despre lucrările efectuate.

Potrivit datelor oficiale, “după aproape 2 luni de lucrări intense” au fost reconstruiți capital 1500 de metri de carosabil, au fost schimbate bordurile şi asfaltaţi 2 km de trotuar, iar „drumurile au fost marcate cu vopsea specializată și înlocuite panourile  de circulație”.

Primăria nu precizează cât au costat lucrările, dar susţine că acestea au fost realizate de către I.M. „Servicii Comunal Locative” (SCL) Orhei, „cu forţe şi resurse proprii”.

În context, de menţionat că în luna iunie curent, printr-o decizie aprobată de Consiliul Municipal Orhei, pentru segmentul străzii Vasile Mahu, care porneşte din preajma Colegiului Pedagogic şi ajunge până la strada Chișinăului, au fost alocaţi 2 milioane 820 de mii de lei. Această sumă provine din Fondul Rutier, având destinația – reparația drumurilor din orașul Orhei.

Vezi Mai puțin de 1 km de drum la Orhei va costa aproape 3 MILIOANE de lei

La mijlocul lunii august, a mai fost aprobată o decizie, prin care SCL Orhei i s-a permis să se împrumute cu 1,5 milioane de lei de la o altă întreprindere municipală – „Orhei-Transport”.

Vezi SCL Orhei nu are banii necesari reparației străzii Vasile Mahu și se împrumută cu 1,5 milioane de lei  

Peste încă aproape o lună – la mijlocul lui septembrie, SCL Orhei a mai obţinut 216,8 mii lei din partea Primăriei, în cadrul unei proceduri de achiziţie, în scopul efectuării lucrărilor de marcaj rutier.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago