Categories: EconomicȘtiri

Pe şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni bate vântul (Adevărul)

La doar câteva zile de la ceremonia de inaugurare a lucrărilor de construcţie a gazoductului paneuropean, şantierul de la Zagarancea, raionul Ungheni, a fost golit de tehnică şi ţevi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi dincolo de Prut scrie Adevărul.

Iurie Toma, preşedintele raionului Ungheni, spune că în prezent compania românească perfectează actele pentru a putea contracta o o firmă din Republica Moldova, care să efectueze o parte din lucrări

Reprezentanţii celor trei companii care au câştigat dreptul de a construi segmentul din Republica Moldova a conductei susţin că nu s-a întâmplat nimic grav şi că lucrările de construcţie vor începe în cel mai scurt timp. Adevărul mai scrie că cele trei companii au un trecut economic dubios.

sursa: adevărul.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago