Categories: EconomicSocialȘtiri

Pe fermieri îi așteaptă o situație dificilă în ce privește accesul la subvenții, deputat

Deputatul fracțiunii Platforma DA Blocul ACUM, Alexandru Slusari, vicepreședinte al Parlamentului, spune că anul viitor se așteaptă o situație foarte complicată în domeniul finanțării sectorului agricol. În cadrul unui briefing de presă, deputatul a atenționat asupra faptului că Fondul de subvenționare a agriculturii pentru 2020 rămâne la nivelul anului 2017, de 950 de milioane de lei, însă peste 600 de milioane vor constitui datoriile pentru 2019.

Potrivit lui Alexandru Slusari, luând în considerare faptul că unele surse deja sunt planificate să fie direcționate către alte domenii, agricultorii vor avea la dispoziție până la 200 de milioane de lei subvenții pentru proiecte agricole. „Pe fermieri, dacă nu vor fi întreprinse măsuri importante, îi așteaptă o situație foarte dificilă ce ține de accesul la finanțarea din bugetul de stat”, a spus deputatul.

Totodată, Alexandru Slusari a menționat că în fiecare an s-a propus finanțarea unor noi măsuri, majorarea cotelor procentuale pe anumite domenii, dar suma Fondului a rămas neschimbată. Fără majorarea Fondului, măcar cu 500 de milioane de lei, autoritățile nu pot miza pe modernizarea sectorului agrar, deoarece multe procese importante ale sectorului vor fi periclitate în 2020.

În cadrul audierilor în Comisia agricultură și industrie alimentară a Parlamentului, Vadim Curmei, directorul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură, a spus că probabilitatea creșterii datoriilor la plata subvențiilor în 2020 este mare, deoarece pentru anul viitor sunt prevăzute noi măsuri de subvenționate, care implică noi cheltuieli.

AIPA a încheiat la 31 octombrie campania de depunere a cererilor pentru subvențiile post-investiționale în 2019. Au fost recepționate peste 7400 de dosare, iar suma solicitată este de 1,1 miliarde de lei. Cele mai multe solicitări țin de sectorul zootehnic, urmat de cel al procurării tehnicii și utilajului agricol.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago