Media din Rusia scriu că a devenit cunoscut numele atacatorului din Surgut, care a înjunghiat 8 oameni. Acesta este Bobicel Abdurahmanov de 23 ani. Forțele de ordine susțin că versiunea unui atac terorist este exclusă și că sunt examinate mai multe cauze, printre care și cea a tulburărilor psihice ale atacatorului. Acesta a fost împușcat mortal de polițiștii sosiți la locul incidentului.
Pe de altă parte în fotografiile distribuite pe rețelele de socializare se vede că pe corpul tânărului este agățat un presupus mulaj al unei bombe artizanale.
Aceste tactici sunt promovate de teroriștii Statului Islamic prin intermediul postărilor pe internet. În mai multe video-uri teroriștii îi îndeamnă pe posibilii adepți să poarte astfel de mulaje, în cazul în care se hotărăsc să comită un atentat, anume pentru a fi uciși pe loc de forțele de ordine.
Prin intermediul acelorași clipuri video, teroriștii îi instruiesc pe adepții lor cum să provoace lovituri cât mai periculoase în aglomerări de oameni.
Un atac terorist cu cuțitul a avut loc ieri în Finalnda, în urma căruia au decedat două persoane.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…