Categories: PoliticȘtiri

PDM nu consideră necesară reconfirmarea semnăturilor majorităţii parlamentare

Partidul Democrat respinge ca nefondată solicitarea preşedintelui Nicolae Timofti pentru reconfirmarea valabilităţii semnăturilor depuse de cei 56 de deputaţi în sprijinului candidaturii la funcţia de prim-ministru, înaintată de majoritatea parlamentară constituită anterior. De asemenea, formaţiunea îşi reiterează pregătirea de a participa la eventualele alegeri parlamentare anticipate. PDM a formulat această poziţie într-un comunicat de presă, la care face referire IPN.

„Pe masa președintelui Nicolae Timofti se află încă din data de 11 ianuarie un document oficial, prin care este confirmată constituirea unei majorități parlamentare absolute, o majoritate care se angajează să susțină candidatul înaintat de către Partidul Democrat pentru funcția de prim-ministru. Acest document este valabil, nu se poate rescrie la dorința grupărilor de interesele politice și economice care au interes să destabilizeze situația din țară, nici la insistența partidelor care promovează alegerile anticipate, nici măcar la dorința șefului statului”, se arată în document.

PDM precizează că, ulterior, începând din data de 11 ianuarie 2016, majoritatea parlamentară absolută a îndeplinit absolut toate demersurile procedurale necesare. „L-a informat pe Președinte despre decizia unanimă a celor 56 de deputați de a înainta candidatul la funcția de prim-ministru din partea PDM. Toate actele au fost perfectate și formalizate în strictă conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 29 decembrie 2015. Ultima declarație de reconfirmare a poziției majorității parlamentare a fost înregistrată la cancelaria Președinției chiar astăzi, 14.01.2016. La acest moment, nu există nici un temei juridic de a revedea decizia majorității luate, o decizie semnată și reconfirmată prin documente care au fost înaintate șefului statului”, notează comunicatul.

Partidul face un nou apel către Președintele Nicolae Timofti să țină cont de Constituție, să respecte procedurile și să se ghideze în activitatea sa decizională de documente oficiale. „Declarația de constituire a unei majorități parlamentare, semnată de 56 de deputați, este un astfel de document oficial. „Declarațiile făcute în spațiul public de către unii deputați”, așa cum se menționează în comunicatul Președinției, rămân doar declarații făcute în spațiul public. Deciziile instituționale pot fi luate doar în baza prevederilor Constituției și jurisprudenței Curții Constituționale, dar nu pe afirmații neconfirmate, apărute în spațiul public”.

„În concluzie, dacă Președintele Nicolae Timofti nu își va onora obligațiile care îi revin, potrivit Constituției Republicii Moldova, Partidul Democrat din Moldova va constata că declanșarea alegerilor anticipate în Republica Moldova a fost realizată cu bună știință de către șeful statului, la dorința și insistența grupurilor de interese politice și economice, îndeplinind solicitările partidelor care solicită expres acest lucru. Acest lucru va produce un blocaj instituțional care riscă să se transforme într-o criză politică profundă. Așa cum am declarat anterior, Partidul Democrat este gata să participe în alegeri anticipate și în fața voinței poporului, știind că am făcut tot posibilul, până la acel moment, pentru a evita destabilizarea situației din țară”, se spune în comunicatul difuzat în seara de 14 ianuarie 2015 de către Partidul Democrat

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago