Categories: PoliticȘtiri

PDM este gata să susțină condiționat un nou guvern

Partidul Democrat nu este pregătit să facă o coaliție de guvernare, în primul rând pentru că își are propria agendă, dar și pentru că formațiunea trece printr-un proces profund de reformare. În același timp, ar fi o responsabilitate ca PDM să lase țara neguvernată în prag de iarnă, de aceea formațiunea vine cu mai multe condiții. Și dacă acestea ar vor fi luate în calcul de candidatul la funcția de premier și noul Guvern, democrații sunt gata să-l susțină, indiferent de la cine va veni propunerea. Declarații în acest sens au fost făcute de către președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, după consultările cu șeful statului, transmite IPN.

„Am exprimat încă o dată regretul pentru pasul pe care l-a făcut doamna Maia Sandu. Din punctul nostru de vedere iresponsabil, și nu a fost altceva decât o provocare. Noi credem că nu a avut aceste motive pentru a face acest pas. Și încă o dată am ajuns la concluzia, noi personal, că intenționat s-a făcut acest lucru, din dorința proprie de a pleca de la Guvern sub povara responsabilității guvernării, care nu este una simplă”, a declarat Pavel Filip.

PDM vine cu mai multe condiții, și anume programe sociale, respectarea și punerea în aplicare a Acordului de Asocierea cu UE, care ar urma să fie luate în calcul de către noul executiv. În aceste condiții, potrivit lui Pavel Filip, indiferent de către cine ar fi înaintată candidatura premierului – președinte, Partidul Socialiștilor, Blocul ACUM – dacă vor fi luate în calcul doleanțele PDM și după o discuție în Consiliul Național Politic al PDM, aceasta va fi susținută.

Întrebat dacă ar putea exista discuții cu Blocul ACUM, Pavel Filip a spus că PDM întotdeauna a fost deschis pentru discuții cu oricine, pentru că în dimensiunea politică se discută și nu neapărat să bați în cuie o decizie. Potrivit lui, au fost transmise semnale către Blocul ACUM, chiar și din partea sa, pentru a se așeza la discuții. Și chiar dacă a fost contactat personal de mulți parteneri externi, niciodată nu a fost contactat de liderii Blocului, Maia Sandu sau Andrei Năstase.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago