Deputaţii democraţi au contestat la Curtea Constituţională proiectele de lege numărul 236 şi 240 care prevăd crearea farmaciilor ambulante şi scumpirea medicamentelor, fiind astfel puse în pericol sănătatea oamenilor şi securitatea farmaceutică a ţării.
„Am contestat la CC proiectele prin care Şor a primit de la Dodon dreptul de a-şi bate joc de viaţa şi sănătatea oamenilor, în ciuda faptului că atât Guvernul, cât şi CNA, au dat avize negative la aceste proiecte. Toate pun în pericol sănătatea oamenilor şi securitatea farmaceutică a ţării şi încalcă dreptul la ocrotirea sănătăţii, drept consfinţit de Constituţie”, a declarat preşedintele PDM, Pavel Filip.
Potrivit liderului democrat, farmaciile ambulante, aşa numitele ”farmacii” sub forma de ”tonete, tarabe, tejghele, cărucioare”, fără licenţă, fără aviz sanitar, fără certificat de acreditare, sunt o invenţie electorală a lui Şor. Însuşi Guvernul a recunoscut că statul nu va putea controla aceste aşa zise „farmacii”, care nici măcar nu vor putea asigura un regim corect de depozitare şi transportare a medicamentelor.
Excluderea obligativităţii ca medicamentele să fie vândute doar de farmacişti – faptul că oricine (fără studii farmaceutice) va putea vinde medicamente va avea urmări grave asupra sănătăţii oamenilor. Medicamentele nu sunt ca alte produse obişnuite, acestea trebuie comercializate doar de farmacişti, care cunosc efectele pentru fiecare preparat.
Totodată, liberalizarea preţurilor la medicamente, în mod special a celor OTC (fără limitarea adaosului comercial), va provoca scumpirea rapidă a acestora, lucru inadmisibil, mai ales în actuala criză pandemică. Medicamentele OTC (eliberate fără prescripţie medicală) reprezintă majoritatea denumirilor comerciale din farmacii şi aplicarea necontrolată a preţurilor pentru acestea va limita accesul populaţiei la medicamente. Această prevedere va intra în vigoare chiar de la 1 ianuarie 2021 şi reprezintă un risc iminent pentru securitatea statului.
Prevederile respectivelor legi au fost criticate şi de comunitatea academică a Facultăţii de farmacie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi Asociaţia Farmaciştilor din Republica Moldova, care constată că „este o acţiune ţintită de subminare a sistemului farmaceutic prin discreditarea farmaciştilor şi prin dorinţa de a scoate de sub control acest domeniu atât de specific”.
Reieşind din aceste argumente, PDM a solicitat Înaltei Curţi să examineze sesizarea în regim de urgenţă.
sursa: tvrmoldova.md