Select your Top Menu from wp menus

PD şi PLDM negociau cu PCRM organizarea alegerilor anticipate VIDEO

PD şi PLDM negociau cu PCRM organizarea alegerilor anticipate. Anunţul a fost făcut, luni, 3 iunie, de preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, în cadrul unei conferinţă de presă.

Potrivit lui Voronin, discuţiile despre necesitatea alegerilor parlamentare anticipate au fost purtate cu PLDM şi PDM pînă pe data de 29 mai curent, fiecare partid având grupuri de negociatori, care au discutat.

În context, deputatul comunist, Artur Reşetnicov, care a fost unul din negociatori, a anunţat că cele două partide din actuala coaliţie de guvernare au recunoscut că cele mai indicate în situaţia creată sunt anticipatele. Sursa citată a subliniat că s-a convenit să nu se voteze Guvernul în frunte cu Iurie Leancă, iar alegerile anticipate au fost stabilite pentru data de 17 noiembrie curent. Mai târziu, data a fost schimbată pentru 3 noiembrie curent.

Deputatul a subliniat că cele trei partide au discutat „cum să iasă onorabil din această situaţie”. O variantă a fost o declaraţie comună a celor trei formaţiuni despre necesitatea alegerilor anticipate. “A fost pregătit acest proiect. Aceste discuții au avut loc până în ajunul votării guvernului. Democrații ne-au asigurat că Guvernul Leancă nu va fi votat. PLDM tot ne-a asigurat că vor respecta planul. Vă aduc şi dovezi că am discutat cu PLDM şi PD. Avem şi declarația comună. Ea a fost scrisă de PD”, a specificat Artur Reşetnicov.

sursa: omg.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pd-si-pldm-negociau-cu-pcrm-organizarea-alegerilor-anticipate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19